"As descrie procesul ala prin care se trasforma
privelistea cand mergi cu trenul
Oradea-Budapesta-Viena-Hanovra-Bremen dar nu stiu ce-o
sa iasa din asta...

La Oradea in gara, la 5 dimineata, eram eu, niste
afaceristi dubiosi pe la vreo 30 de ani care 'lucreaza
cu Ungaria', si parintii mei frumosi si infrigurati ca
niste copii. In Romania, cand ma uitam afara pe geam
se vedea un tip cu trening funky -anii 80- si punga de
plastic galbena care trecea pe sinele de tren si cerul
colorat frumos de culorile lui 5 dimineata (cu tipul
cu punga privelistea mi s-a parut poetica, fara el ar
fi putut parea kitchoasa, ca in tablourile alea de la
Baile Felix - ce fain ar fi sa bage aia si un tip
jigarit cu punga de plastic in privelistile lor
idilice!…. sa fie un fel de realism post-socialist-
mda, dar e usor sa ti se para poetic cand altul se
plimba prin 'nisip miscator' si tu te uiti doar la el,
ca la un tablou). Bancheta e din vinilin verde, trenul
e unul vechi, unguresc. Nu are perdele. Imi amintesc
ca am vazut odata o rochie cusuta din material de
perdele CFR. Bancheta e lipicioasa, dar nu in sensul
de 's-a varsat suc si de aceea sunt asa' lipicioasa,
ci pur si simplu. E lipicioasa din fabricatie. E frig.
Imi iau doua perechi de ciorapi si ma culc. Cand ma
trezesc imi sunt umflate degetele de la maini de
caldura si par degetele altcuiva."
Adina
(citeste continuarea)