Tocmai am terminat de citit "O limba comuna", cea de-a treia carte a lui Sorin Stoica, tinar prozator in care mi-am pus sperantele acum citiva ani, cind si-a facut debutul cu formidabila(dar nebagata in seama) culegere de nuvele adunate sub titlul "Povestiri cu injuraturi".
OK, tipul e foarte bun, chestia asta se vede de la o posta, dar, din pacate, rateaza puternic cu acest ultim op.
Si asta pentru ca in loc sa puna laolalta o poveste(el asta pretetinde ca ar fi, "povestitor"), in care personajul sa "pateasca" ceva, vorba lui Preda, se incurca in cacaturi autoreferentiale pe care le dilueaza pe parcursul celor citeva sute de pagini ale romanului.
Altminteri, cartea pare a fi o contiunare a romanului anterior, "Dincolo de frontiere", un fel de sequel la fel de tern si neispirat.